bara meniu

Laborator

    În perioada de fertilitate (corelată cu existența ciclului menstrual), atâta vreme cât nu există probleme, se recomandă vizita, o dată pe an, la cabinetul ginecologic. Este necesar, însă, ca o femeie să se adreseze medicului de câte ori apar simptome precum durerea pelvină sau mamară, menstruația neregulată, perceperea unui nodul la sân. Analizele medicale se recomandă ținând cont de vârsta femeii, profilul de sănătate, istoricul familial.

    Analiza secreţiei vaginale se impune atunci când apar modificări ale acesteia. Dacă prezența ei este ceva normal la femeile de vârstă fertilă, în cazul apariției simptomatologiei genitale sunt necesare un consult ginecologic și efectuarea analizelor.

    Această simptomatologie poate include secreţii vaginale abundente, însoţite sau nu de un miros neplăcut, cu o consistenţă modificată, neobişnuită şi culoare rosieticnegricioasa, gri-albicioasă sau alb-verzuie, mâncărime sau usturimi la nivel genital. Toate acestea pot indica existența unor infecții sau chiar a unei afecțiuni mai grave. 

laborator ginecologic
laborator focsani

În vederea efectuării acestei analize, se evită contactului sexual și spălăturile intravaginale cu 48h înaintea recoltării. Recoltarea trebuie efectuată înainte de administrarea antibioticelor pe cale sistemică sau locală (geluri, creme, ovule) și cât mai aproape de debutul bolii.

Testul Babeş-Papanicolaou este un test ginecologic de rutină care urmărește depistarea celulelor anormale  prezente la nivelul colului uterin, de cele mai multe ori secundare unei infectii HPV. Aceste celule anormale pot progresa in timp constituind leziuni care sa ducă la cancerul de col.

Daca este prezentă o vaginită mai intai se tratează apoi se recoltează. Nu se poate recolta in prezenta sangelui ce compromite proba.

 Este cel mai important test pentru depistarea cancerului de col uterin și se recomandă a fi efectuat anual. Recoltarea se recomandă a fi făcută în perioada de mijloc a ciclului menstrual, înainte sau la 24 ore după colposcopie. Cu 48 de ore înainte de recoltarea probei trebuie să fie evitate: raporturile sexuale, lavajul vaginal, alte tratamente intravaginale (geluri, creme, contraceptive, dezinfectante, lubrifianţi).

Consultați aici lista completă de analize ce pot fi recoltate în laboratorul nostru.